Isolda...

Era o vedenie, o zana, o zeita; o frumusete atat de aleasa nu putea fi pamanteana. Sau poate ca cele scrise prin carti erau adevarate, si printre oameni se aflau multe frumuseti asemenea fetei din fata lui. O astfel de frumusete ar putea fi cantata de un scriitor. Toata aceasta navala de imagini, simtaminte si ganduri l-au coplesit deodata. In jocul realitatilor ce-l inconjurau nu exista nici o clipa de ragaz. Vazu cum mana ei se intinde catre a sa, si fata il privi drept in ochi cand ii stranse degetele deschis, barbateste. Femeile pe care le cunoscuse el nu dadeau mana in felul acesta. De altminteri, cele mai multe nu dadeau mana deloc. Un noian de asociatii, imagini ale feluritelor chipuri in care cunoscuse femeile, i se revarsa deodata in cuget si simti ca e gata sa-si piarda mintile. Dar le alunga pe toate si se uita la fata....