Imaginea...

Si totusi, privindu-si atent imaginea din oglinda, era intr-adevar dragalasa. Isi studie ochii mari, verzi, care erau de un verde profund, intotdeauna stralucind de viata. Atat la suprafata cat si in adancul lor pluteau intotdeauna ganduri nerostite, ganduri ce se cufundau in adanc sa se descompuna, pentru ca apoi sa dea nastere altor ganduri. Sprancenele erau minunate, abia acum isi dadea seama. Frumos conturate, putin mai inchise la culoare decat parul ei saten, se potriveau perfect cu nasul ei putin stramb, care era feminin, dar nu prea mic, si desi era picant, era incantator, daca incantator poate fi numit obraznic.
Constata ca fata ii era o idee cam slaba, ca rosul buzelor nu mai era la fel de intens si ca-si pierduse din acea proprietate de a se inrosi in obraz. Gura ei avea forma bobocului de trandafir, precum cele din reviste. Era o gura placuta, a carei vedere te incanta, o gura facuta sa rada si sa provoace rasul altora. Ea experimenta in mod deliberat aceasta calitate, zambind pana cand colturile gurii se lasara in jos. Si stia ca atunci cand zambea avea un zambet provocator. Apoi rase numai cu ochii; acesta era un truc al ei. Isi dadu capul pe spate si rase cu ochii si gura in acelasi timp, lasand sa se vada intre buzele intinse un sir de dinti netezi, puternici si albi.....