Toamna aurie....

Aleile, desfundate de nesfarsitele ploi de toamna, se intindeau, acoperite cu un covor gros de frunze moarte, pe sub plopii aproape goi, slabi si tremuratori. Crengile subtiri se zbateau in vant, fluturand inca smocuri de frunze gata sa se imprastie in vazduh. Si toata ziua, mereu, ca o ploaie necontenita si trista de te apuca plansul, cele din urma frunze, galbene acum ca niste bani mari de aur, se desprindeau, se invarteau, zburau de colo pana colo si cadeau.
Paduricea arata jalnic, ca odaia unui muribund. Zidul verde, care despartea si tainuia aleile cotite, se risipise. Arbustii incalciti, ca o dantela fina de lemn, isi ciocneau una de alta crengile subtiri, iar fosnetul frunzelor uscate pe care vantul le mana, le rascolea si le aduna ici si colo in gramezi, parea un dureros suspin de agonie. Pasarele mici de tot sareau din loc in loc cu strigate maruntele si infrigurate, cautand adapost.
Aparati totusi de perdeaua deasa a ulmilor ce tineau piept vantului dinspre rasarit, teiul si platanul, incarcati inca cu podoaba frunzelor lor de vara, pareau imbracati unul in catifea rosie, celalalt in matase portocalie, colorati astfel de primele geruri, fiecare dupa felul sevei lui......