Piratul...

Cel din frunte deschise usa cu cheia si pasi inauntru, urmat de un tanar care-si scoase stingherit sapca de pe cap. Era imbracat in haine ponosite ce miroseau a mare si se vedea cat de colo ca nu-i este deloc indemana in holul spatios, unde se trezea acum. Nu stia cam ce ar putea face cu sapca si tocmai si-o indesa in buzunarul hainei, cand calalalt i-o lua din mana. Gestul fusese domol si firesc, iar tanarul cel neindemanatic il intampina cu recunostinta.
Mergea la un pas in urma celuilalt, unduindu-si umerii, si fara sa vrea calca mereu cu picioarele departate, de parca podeaua neteda s-ar fi inaltat si ar fi coborat, urmand miscarea valurilor marii. Camerele vaste pareau prea neincapatoare pentru mersul sau leganat, si-l stapanea o teama cumplita ca nu cumva umerii lui largi sa loveasca tocurile usilor sau sa rastoarne statuetele de pe consola joasa a caminului.
Zvacnea cand intr-o parte, cand in alta, ca sa se fereasca de noianul acela de lucruri, inmultind astfel primejdiile ce nu existau de fapt decat in mintea lui. A observat felul degajat in care pasea cel din fata lui, si, pentru prima oara, si-a dat seama ca mersul sau era deosebit de-al celorlati oameni. O clipa l-a sagetat dureros rusinea pentru acel mers de om necioplit. Sudoarea a tasnit prin piele in broboane mici care i-au acoperit fruntea, iar el s-a oprit si si-a sters cu batista fata bronzata.....