Masculul alfa...

Ochii, erau mari si frumosi, distantati, ca aceia ai adevaratului artist, adapostiti sub o frunte puternica, iar peste ei se arcuiau sprancene groase, negre. Ochii insasi erau de acel cenusiu amagitor si nestatornic care nu este niciodata de doua ori acelasi, care, ca matasea moarata in lumina soarelui, trece printr-o gama de multe nuante si culori: cenusiu-inchis, cenusiu-deschis, cenusiu-verzui si uneori ca azurul clar al marii adanci. Erau ochi in care se ascundea sufletul cu o mie de masti si care, uneori, se deschideau, in clipe rare, si lasau sufletul sa navaleasca afara, gata sa se avante gol in lume, in cine stie ce aventura minunata; ochi capabili de triste meditatii in tonurile sumbre si deznadajduite ale cerului de plumb; ochi in stare sa scapere sclipiri invapaiate ca acelea ce strafulgera dintr-o spada rotita in aer; ochi ce puteau deveni reci ca un peisaj arctic si se puteau incalzi si topi din nou, in care se aprindeau lumini de duiosie, ochi barbatesti si intensi, imbietori si poruncitori, care in acelasi timp fascineaza si domina femeile pana ce capituleaza intr-un extaz de bucurie, de usurare si de sacrificiu....