Vartejuri de negura....

Pe scena plasmuirii aparu atunci el impreuna cu fata aceasta gingasa si frumoasa; stateau unul in fata celuilalt si vorbeau minunat, iar incaperea in care se aflau era incarcata de carti si tablouri, de armonie si rafinament, peste care se revarsa o lumina calda si stralucitoare. In vremea asta la marginile cele mai indepartate ale scenei se aratau amintiri, nelamurite si incetosate, imagini cu totul diferite, fiecare din ele fiind un tablou, iar el un simplu privitor liber sa zaboveasca mai mult acolo unde ar fi vrut. Toate scenele acestea le vedea ca printr-o perdea de abur si prin vartejuri de negura strabatute de razele patrunzatoare ale unei lumini rosiatice. Vazu cativa barbati asezati la un bar si band whiskey tare ca focul, simti atmosfera incarcata si se vazu pe sine acolo, band si stand cu ei, in lumina spalacita a unei lampi de gaz care scotea fum, in clinchetul banilor aruncati pe o masa si lipaitul cartilor impartite intre jucatori. Se vazu pe puntea vasului gol pana la brau, cu mainile goale si pumnii stransi, inclestat in lupta turbata cu roscatul; vazu baltoacele de sange de pe punte in dimineata aceea plumburie a incercarii de rascoala, pe secund zbatandu-se in spasmele mortii, in mana capitanului revolverul care scuipa foc si fum, imprejurul lui matelotii cu chipuri schimonosite de ura - apoi se intoarse la scena centrala, linistita, curata si scaldata in lumina dulce, unde ea sedea de vorba cu el, iar in jur nu erau decat carti si tablouri; pe urma vazu pianul cel mare la care in curand ea avea sa cante pentru el...