Zmeul, Rosu Imparat, Portocaliu Imparat si agricultura africana fiica cea mica a nimanui...

A fost odata ca niciodata un pariu cu agricultura. Unul l-a pus si ulterior l-a pierdut, dupa care alti 21 de milioane l-au platit. Ca asa e oranduirea pe planeta asta, de cand lumea si pamantul. Degeaba a incercat apoi Rosu Imparat sa repare pasiunea unora pentru jocuri de noroc. Zmeul nu s-a lasat doborat cu una cu doua. A venit si Albastru Imparat, apoi iarasi Rosu Imparat... Intr-un final nici lui Portocaliu Imparat nu i-a mai pasat. La urma urmei, se ruga vizirul din guvern la Doamne-Doamne sa mai dea o ploaie, o ninsoare, ceva, acolo, sa creasca o frunza. Mai greu a fost cu plantatul, le-a luat mult timp sa inteleaga ca frunza creste daca bagi o samanta in pamant. Iar daca pui mai multe... Dar chestiunea asta este inca in lucru, se ocupa de ea cercetatorii, pardon, sfetnicii imparatiei. Ei, dragii mosului, nu dati buzna la groapa cu nisip ca povestea nu se termina aici. La un moment dat, in imparatie a venit un vizir inalt la stat si mare la sfat, unul care seamana leit cu premierul din zilele noastre, Victor Ponta. Si omul acela a grait norodului (dupa sfatul tarii, miercurea): „Cetateni! Am decis ca in curand sa subventionez energia la udatul recoltelor!”. Ce mai freamat, ce mai zbucium! Norodul a simtit ca in sfarsit poate sa vada luminita de la capatul lanului. Insa ce sa vezi? Cineva s-a gandit sa se ridice si sa intrebe: „Maria Ta, iarta indrazneala, dar nu avem apeducte... ne-am pavat curtile cu piatra de la ele, nu mai avem nici apa ca am folosit-o la inundatii, nici galeti pentru ca le-am umplut cu sare sa luam ochii oamenilor inainte de alegeri, nu se gaseste nici energie... asa ca, pana la urma, nu intelegem, ce subventionezi matale?”. Ei, bata-te sa te bata, sa vezi si sa nu crezi ce s-a enervat vizirul, scuipa ca un motan: „Nu ma intereseaza! Eu subventionez energia! Ce nu intelegi, ba fermierule?!” Si uite asa, dragii mei, norodul a plecat ingandurat la casele lui, putine cate mai erau dupa criza. Nu v-am spus de criza? Poate altadata. Sa revin la povestea de fata. Palmasii au ajuns la casele lor gandindu-se ca vizirul i-a numit fermieri. S-au uitat ei de jur-imprejur, dar degeaba - nu se simteau fermieri cu un acru de pamant, doi porci inchiriati si trei gaini bolnave de galbinare. S-au mai gandit ca fara ploaie si in conditiile in care nu-si pot diversifica produsele nu se pot apara de nebuniile naturii. Nici financiar nu pot fi acoperiti. Ce sa mai vorbim de asigurarea recoltelor? Nimeni nu avea de gand sa-si asume riscuri pentru doua lanuri de grau si unul de porumb. Unde sa se duca? La Rosu Imparat? Exclus. Rosu Imparat avea si el problemele lui, era inchis la temnita. Urma sa fie curand judecat. Asadar, nu ai cum sa consumi energie ca sa transporti... nimic, pe niciunde. Deci nu ai nici ce subventiona. Pe cale de consecinta, nici vizir la guvern nu ne mai trebuie. Am putea sa avem unul onorific, Dumnezeu poate, la care sa ne rugam la greu. Norodul crede in asa ceva, ii plac chestiile spirituale. Cresc si afacerile bisericii... Din pacate, dragii mosului, povestea noastra se termina trist. Incet, incet, pamantul s-a desertificat, asa ca in Africa. Ca atare, nu mai avem agricultura, ci africultura. Fermierii au ramas albi, insa doar de spaima. Nu stim ce s-a ales de vizirul de la guvern, dar speram pana in zilele noastre sa se fi intalnit cu Zana cea Buna aflata intr-o zi proasta...